Evadare în infinitul sufletului

Se presupune că poate ucide chiar realitatea pentru o clipă.
N-a izbutit nimeni s-o definească!
E precum polenul în văzduhul răscolit de vânt?

Are un anotimp al ei.
Oarbă la prima vedere,
se propune doar ochilor inimii;
o simţi când trece prin tine.
N-ai cum să te fereşti din calea ei:
nu se ştie cum arată,
nici când şi cum vine...

Între deşertăciunea iluziei şi
triumful imaginaţiei,
chiar dacă umbli în vârful inimii, să nu fii auzit,
bătăile-i neprefăcute te vor da de gol..

În edenul culorilor,
cel mai fertil pământ
este însăşi cenuşa ei.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!