Bun(ă) ca pâinea caldă

Mai eşti pâinea care-ai fost?
Dulce, caldă şi curată,
dospită şi frământată,
coaptă la sfârşit de post,
de o mamă-adevărată?

Cine s-a-nfruptat din tine,
crezând că nu te sfârşeşti
şi că nu mucegăieşti,
de nu te va păstra bine?!

Când privirea-i e piezişă
şi aeru-a otrăvit,
clar, te vei fi isprăvit!
(Dacă mai e şi duglişă*!...)

Legea firii nu prea iartă
şi oricine-i obosit
de acel ce n-a iubit
şi mereu "o făcea fiartă".

Te "mânca" şi azi, şi mâine,
dar răspoimâine fomea,
"mesteca" o imamea*,
pierzând felia de pâine.

Pretinzând că nu îi pasă,
îşi cumpăra narghilea,
dar de foame se-ofilea,
negăsindu-te la masă.

A trăit cândva regeşte...
Ar mânca şi uscături,
te-ar vrea şi firimituri,
dar... nimic nu mai găseşte...

Fii iar pâinea care-ai fost!
Dulce, caldă şi curată,
dospită şi frământată,
coaptă la sfârşit de post,
de o mamă-adevărată!...

Răspuns la "cimilituri":

Eu n-accept... firimituri!
Privirea nu-mi e piezişă,
aerul n-oi otrăvi,
voi şti doar A TE IUBI...
şi, nu sunt nici vreo... duglişă!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!