Ecoul frunzei mă cheamă
din mine voi pleca un timp
absența mea o las aici
va fi o mobilă înghițită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere
voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp
cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roșu
și pașii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre trădare
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre roșu
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.