Marina Civilă

În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaştem numele. N-au statui.
Presa-i menţionează doar ca pe nişte
"Membri-ai echipajului".
Şi, totuşi, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează şi hrăneşte-n vremuri de lipsuri şi nevoi.
Ei sunt băieţii noştri care săvârşesc fapte glorioase
În orele-amare de restrişte sau de război –
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se ştie despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aţine.

Moartea-i urmăreşte de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcaţi,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricaţi,
Văd cum, de nicăieri şi nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Şi ştiu că-n jur pândesc hulpave submarine.

Deşi n-au arme şi nu pot riposta,
Sfidează soarta potrivnică şi şansele puţine;
Loviţi în toiul nopţii de catran,
Se-aruncă-n apă,-înoată spre plutele de salvare –
Plutesc în derivă pe vastitatea mării, rugându-se de Domnul
Să-i ocrotească,-n El fiind singura lor nădejde de scăpare.

Ne gândim la ei ca la oamenii Marinei Civile.
În ziua victoriei, când se-împart medalii, jerbe şi cununi,
Să nu-i uităm, să nu uităm meritele lor
În îndeplinirea unei nobile şi-anevoioase misiuni.
Când în lume-i din nou belşug, linişte şi pace,
Iar tinerii se-întorc acasă de pe mare,
Când din negre găuri, de vulpi, ies la lumină
Prietenii care ne-au rămas – mai puţini ca la plecare,
Când de pe cer flăcăii coboară pe pământ,
Să ne-amintim de ei. În asemenea zile
Să-i pomenim cu recunoştinţă pe tinerii
Îndrăzneţi care-au navigat sub drapelul Marinei Civile.

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!