Cu stele în păr şi lacrimi în ochi

Nu ştiu secretul limbii tale
nici drumul cuvintelor
rătăcesc poezia
mă duc într-aiurea
printre flăcări de frig
şi statui de piatră
Vino, ia-mă de mînă
învaţă-mă sărutul umed
al vîntului de miazăzi
spune-mi
din ce sămînţă încolţesc stelele
într-o lacrimă

Nu ştiu unde eşti, cine eşti
chiar şi prezent
îmi lipseşti totdeauna
Incepe în mine toamna
şi timpul mă-mbracă
în frunze de aur
Mîine voi fi nicăieri
Vino, fă-mă zăpadă
topeşte-mă-n sine
s-adulmec rădăcinile vîntului
să mă strecor în flori
să-ţi ofer mierea
albinelor sălbatice

Invaţă-mă să cînt fără cuvinte
printre simfonii
cu tăiş de ghilotină
pe buzele mele plînge
o floare decapitată.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Votează! | Copiază!