Cu a cerului dreptate

De-ntâlneşti copilăria-i într-o scoică aţipită,
Ce-n, alb, leagăn de cireş a pitit-o "Smărăndiţa",
Nu te mire bucla albă, ce o poartă răvăşită
Sau zdreliţi, genunchi c-alină fluturilor... cu rochiţa...

Cu un lan de vise-n floare n-o vezi cât de fericită
Alerga din colbul şcolii spre poemul său nescris?
Visătoare, sta la pândă peste cartea răstignită,
Ochilor hrănea osânda, spre-a-i hămesi cu vis...

Mângâie-i uşor toţi spinii coroniţei de mireasă,
Ce şi-a pus-o doar o dată, ca să-şi minuneze plâns,
Dă cu sita cea de lacrimi prin ce-a fost şi ea aleasă
Şi admiră-i trei sori dulci ce iubirea i-au prelins...

Apoi scaldă-ţi nepăsarea în cenuşa colorată,
Dacă nu vrei să găseşti o femeie-n corn de plug,
Ani de cal, pe brazda lată, i-au pus şaua blestemată
Şi n-au scos-o, până Muza n-a sfărâmat şi plug, şi jug...

Azi? E-n ani de huzurire, peste aşteptări răsplată,
Sorii se presară-n calea-i cu lumina împlinirii...
Se cruceşte deseori, de-al său timp fluid bogată,
Gustând hrinca de noroc din potopul fericirii...

Şi de-neacă cu nesaţ, verzi poeme cu-ndârjire,
Iute-şi muşcă limba lungă, să n-o umple de păcate
Şi îngenunchează imnuri la Icoana-i, de Iubire,
Sorilor - pentru căldură, Cerului - pentru dreptate!

... dojeneşte iar micuţa să nu-i verse călimara
peste fluturii rochiţei, ce râvnesc a-i bea cerneala...
Şi desculţă-o plimbă-n suflet, să nu plece din el vara,
Ca, sub talpa-i, veşnicia să-şi desfacă-n vers beteala...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!