Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Și ziduri cad, și blocuri se destramă...

... și ziduri cad, și blocuri se destramă
și un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi și Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veșniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucurești și chișinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta și tu, poporul meu?!

și ziduri cad, și blocuri se destramă
și un popor devine iar popor
și va veni o zi când peste noi și Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

1
Agamemnon [din public] a spus pe 31 august 2018:
Rog corectură:
București, Chișinău.

Altfel poezia e vibrantă
și profundă
2
iurie osoianu [din public] a spus pe 31 august 2018:
Capitalele le voi scri cu majuscula ca nume proprii numai dupa Reunire!!!
3
Agamemnon [din public] a spus pe 2 septembrie 2018:
Văd că Moscova
o scrieți, totuși,
cu majusculă.

Deși e principala cauză
a scindării României Mari.

Reunirea nu se face
pocind ortografia
limbii române
tocmai de ziua ei.

Reunirea
nu e posibilă
din serioase motive politice!

Exceptând restituirea Germaniei sovietice
(convenită de Marile Puteri)
nimeni nu a umblat la hărți în anii '90,
deși erau multe argumente istorice.

Ungaria nu și-a recuperat partea din Ucraina,
Polonia nu a realipit Lwowul,
Germania nu a primit Prusia de Est, nici vestul Poloniei,
Romania nu a primit Bucovina
etc., etc.

În ziua în care România va alipi Moldova,
Ungaria va revendica Ardealul de Nord,
poate chiar tot Ardealul!

Au fost, totuși, trei tentative e schimbare a frontierelor:
În fosta Iugoslavie, Karabahul de Nord și Crimeea.
Toate s-au terminat cu sângeroase războaie.

Așa cum există o Austrie germanofonă,
poate exista și statul Moldova.

Necazurile de azi ale Moldovei au alte cauze,
nu absența unirii cu România,
ea însăși măcinată
de dezbinări profunde.
4
iurie osoianu [din public] a spus pe 2 septembrie 2018:
Cauza principala a (am vrut sa scriu masinal- scindarii ) a rapirii unei parti din teritoriul Romaniei Mari
nu este Moscova ci Bucurestiul. Miorita romaneasca si Calevala finlandeza
sunt diferite ca caracter.

Versul nu vorbeste de Reunire. Nici macar de
revendicarea teritoriilor rapite. nici macar- ce ironie a soartei-de Actul final
Helsinki.
Versul intreaba de ce nemtii din vest a putut reunifica tara
indeferent prin ce mijloace, iar clasa politica romaneasca n-o poate face ?!

Cat priveste natura si cauzele necazurilor Moldovei de astazi o stiu bine si
fara lamuririle D-stra.
Dar tin sa adaug ca problemele cu care se confrunta azi Romania
printre altele au ca cauza si sovairea si lasitatea clasei sale politice
in rezovarea problemei teritoriilor rapite.

Ar fi fost de aguns cate un milion de dollari fiecarui deputat al Parlamentului MD
si cateva fotolii de sefi la Bucuresti (Nici o cetate nu rezista in fata magarului
incarcat cu desagi cu aur spunea regele Filip al Macedoniei, tatal lui
Alexandru cel Mare.)

Ar fi fost de aguns, daca erau lideri adevarati in acea perioda cand Putin acapara Crimeea
sa se fi rezolvat militar problema RM.

Dar uite care e treaba- istoria nu cunoaste alternative- mai bine zis -trecutul.
Alternative cunoaste numai viitorul.
Si visez, RM dispare, inghitita de Romania. Clasa politica
prinde la minte imediat.
Face din Tara timp de cativa ani un al doilea Singapore.
Cred ca v-om gasi pe ambele maluri ale Prutului nu plahodoni si marinari numai,
ci si un Lee Kuan Yew. Romaneste ar suna: Stefan cel Mare contemporan.

Si in fine, un sfat d-lui Agamemnon- totul de mentor din comentarile sale
sa-l pastreze pentru alti autori.
Nu si pentru mine.
Cu respect
Iurie Osoianu.
5
Agamemnon [din public] a spus pe 4 septembrie 2018:
M-am lămurit!
dacă în poezie
vă mai scapără uneori muza,
în politică și istorie
bateți câmpii
fără urmă de grație.

De unde a venit ultimatumul
privind retragerea administrației românești
din Basarabia?
Nu cumva de la moscova?
Nu cumva în baza Tratatului Molotov-Ribbentrop
a rămas Bucureștiul fără Herța și Bucovina?

Filorusismul Dv. mă deprimă
mai mult chiar decât ortografia infantilă
și dezacordurile.
Și mai aveți curajul să-l invocați pe Eminescu?

Reunificarea Germaniei
s-a putut face
pentru că a fost voința
celor mari: Kohl, Gorbaciov,
plus binecuvântarea Americii.

Pentru cei mititei,
de talia lui Ion Iliescu și Mircea Snegur,
mutarea frontierelor nu era permisă.
Dacă Polonia condusă de legendarul Lech Walesa
n-a putut obține Lwowul,
dacă Cehoslovacia celebrului Havel(vecină cândva cu România Mare!)
n-a primit teritoriile din Ucraina,
dacă puternicul lobby maghiar n-a obținut Mukacevo,
cum credeți că se puteau unifica, de capul lor,
cei doi iepurași kagebiști, Ion și Mircea?

În anii 90 puterea militară a României era nesemnificativă.
Iar puterea internațională a diplomației iliesciene era nulă?

Putin a acaparat Crimeea pentru că are a patra armată a lumii,
are diplomați de clasa lui Lavrov
și gestionează un uriaș imperiu!

România are un singur submarin, pe motorină, nefuncțional.
Cum să rezolve România "militar problema Republicii Moldova"?
Să dea năvală peste Armata lui Smirnov?
Chiar nu realizați ce teribilisme puteți susține?

Dacă România ar fi făcut nesăbuința sugerată de Dv,
de a se lupta sârbește pentru Moldova,
ar fi declanșat automat desprinderea Ardealului,
Ungaria putând invoca exact aceleași principii de drept.
Ar fi avut un război garantat,
în loc de intrarea în UE!

Ignorați un lucru elementar.
Un referendum făcut, atunci și acum,
în Moldova și România,
conform sondajelor,
nu putea fi în favoarea unificării.

Îmi cer scuze pentru tonul de mentor,
dar am lucrat mult, și la nivel înalt, în aceste probleme..
Dar limba Dv. scrisă e deprimantă,
prin numărul amețitor de greșeli.

Dacă vă simțiți mai comod, putem polemiza într-o limbă neutră,
adică una străină.
Dar nu rusa.

Și cum ați vrea să înghită România Moldova?
O vedeți pe doamna premier Dăncilă
strigând la soldații din garnizoana de pază și protocol:
Vă ordon treceți Prutul?
6
Agamemnon [din public] a spus pe 4 septembrie 2018:
Dixit Dl. Osoianu: Si in fine, un sfat d-lui Agamemnon- tonul de mentor din comentarile sale
sa-l pastreze pentru alti autori.
Nu si pentru mine."

Oare?
Credeți că pot sta neutru
în fața rusofiliei Dv. declarate?
Comentați de la Moscova;
înțeleg situația Dv. delicată!
Dar...

Dar a acuza Bucureștiul
de faptul că URSS, la înțelegere cu Hitler,
a dezmembrat România Mare,
înșfăcând ciosvârtele cele mai grase
mi se pare o infamie.

Eu nu fac pe mentorul!
Dar Dv. în baza cărui drept moral
faceți pe sfătuitorul?

Câtă vreme scrieți "v-om găsi"
în loc de "vom găsi",
mi-e tare greu să vă iau în serios
rolul de mare apărător
al limbii române...

Cu respect,
totuși!
7
iurie osoianu [din public] a spus pe 5 septembrie 2018:
Omule, eu vorbesc de vise si nu am nevoie de clisee stampilate.
Dar, ma rog, imi cer eu scuze ca nu am stiut ca am ca oponent
o persoana care "a" citez - "lucrat nult, și la nivel ănalt în aceste probleme.."
Nu ca mine, a carui "limbă ", iarasi citez- " scrisă e deprimantă,
prin numărul amețitor de greșeli."-am incheiat citatul.
Fie, nu ma supar si nu atrag nici o atentie acestu-i mare neajuns din lipsa de timp, cronica
naibii...

Dar tin sa intreb la tema totusi,
unde in comentariul meu suna ceva despre
(sunt iarasi nevoit sa citez)-"De unde a venit ultimatumul
privind retragerea administrației românești
din Basarabia?"
Omule, putea sa vina si de pe Luna, un e cert
ca daca Romania de atunci nu-l primea si opunea rezistenta
de tipul " Razboiului de Iarna-(talvisota)", alta ar fi fost
lumea de astazi, poate nici eu nici D-stra nu eram sa
existam in realitate.
Dar nu a fost sa fie, Basarabia a devenit o moneta de schimb
iarasi adaugata la rest prin, va citez: " retragerea administrației românești"
-am inceiat citatul.
Adica reesind din logica D-stra, jertfind Basarabia a fost salvat poporul roman?
Poporul cu radacini milenare pe aceste meleaguri ?! Salvat prin primirea uni ultimatum mirsav ?!!
Mai lasati aceste povesti comuniste altora.
Asa, mai departe vorbiti despre unificare Germaniei.
Nume, cifre, supraputeri.
Eu intrebam doar, de ce poporul german impartit in doua, nu de o bulgarie oarba, nu de o ungarie cu opinca
romaneasca arborata pe cladirea parlamentului sau in 1918, ci de o coalitie de supraputeri,
a gasit in sine forte de a se reuni, iar poporul roman NU?!!

Si in fine, tin sa mai adaug un citat din comentariul meu precedent ( repetarea doar e mama
invataturii): "Si visez, RM dispare, inghitita de Romania. Clasa politica
prinde la minte imediat.
Face din Tara timp de cativa ani un al doilea Singapore.
Cred ca v-om gasi pe ambele maluri ale Prutului nu plahodoni si marinari numai,
ci si un Lee Kuan Yew. Romaneste ar suna: Stefan cel Mare contemporan."

Domnule Agamemnon, sa ne auzim de bine!!!

PS. Voind sa plasez acest comentariu, ma lovesc cu ochii de altul.Fie.
Si totusi, Agamenon, scoate barna di propriul ochi mai intai.
Pentru paiul observat in ochiul meu Va multamesc enorm.
O viata traiesc, o viata invat.

Cu stima, Iurie Osoianu.

PPS
Procedeele securiste de tipul-Va citez- "Credeți că pot sta neutru
în fața rusofiliei Dv. declarate?
Comentați de la Moscova;
înțeleg situația Dv. delicată!
Dar..."- sunt cam rasuflate, monsieur.
8
Agamemnon [din public] a spus pe 5 septembrie 2018:
Omule!

Greșelile mele (de tastare)
au fost semnalate IMEDIAT
webmaster-ului,
printr-o ERATĂ,
cu rugămintea de a fi corectate.
E rugat să confirme!

A nu le confunda
cu crasele greșeli ale Dv,
cum ar fi "acestu-i mare neajuns",
pentru care un elev de gimnaziu
poate fi lăsat corigent.

Am încercat să vă apăr, public,
și de mai multe ori.
Bănuiesc că ați trecut târziu
la grafia latină a limbii Dv. materne.

Dar toate au o limită.
Dacă vreți să compuneți simfonii literare,
puneți mâna și învățați notele!

Bag seama că înțelegeți româna românească
la fel de greu precum o scrieți.

Omule!
Cine a scris în comentariul său
"Cauza principala a (am vrut sa scriu masinal- scindarii ) a rapirii unei parti din teritoriul Romaniei Mari
nu este Moscova ci Bucurestiul."?
Nu cumva omul Iurie Osoianu?

Acest om, în chestiunea dezmembrării României Mari
justifică Moscova și dă vina pe... București!

Orice manual de istorie vă poate spune
că România Mare a devenit România Mică,
pierzând Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței
în favoarea MOSCOVEI.

Basarabia nu a fost "monedă de schimb" pentru România!!!
În 1941, pentru Basarabia, Armata Română a trecut Prutul,
sacrificând viața a opt sute de mii de soldați!!!
Din acea tentativă, România a ieșit înfrântă,
s-a ales cu 60 de ani de comunism
și a plătit uriașe despăgubiri de război!

Și acum vine omul Iurie Osoianu
și, drept mulțumire,
scrie "bucurești", în loc de București!
Cum să nu te revolți?

Omule! Ce putea face atunci mai mult Bucureștiul?

Referitor la posibila "reunificare" din anii '90
eu v-am dat exemplul unor țări respectabile,
cel puțin de calibrul României
(Ungaria, Cehoslovacia, Polonia)
care n-au primit dreptul la "reunificare".

Expresiile jignitoare, de tip
"o bulgarie oarba, nu de o ungarie cu opinca
romaneasca arborata pe cladirea parlamentului sau in 1918,"
nu fac cinste unui așa-zis om de cultură!
Ele trădează doar mojicul literar,
tăvălit prin istorie.

Vă întrebați retoric:
De ce "o coalitie de supraputeri,
a gasit in sine forte de a se reuni, iar poporul roman NU?!!"
Genială întrebare!
Nici Gâgă nu putea formula una mai savantă!

Vă răspund eu! Da aia!
Pentru că România este la fel de "supraputere" ca și Moldova!!!
Nici acvila valahă, nici bourul moldav nu aveau nimic de spus la nivel de supraputeri!!!

Ce nu au reușit Vaclav Havel și Lech Walesa
nu reușea nici tandemul kagebist Iliescu - Snegur!
Acum e mai clar?

N-are rost să ne punem speranțe
în venirea la putere a lui Ștefan cel Mare
(care a plătit 28 de ani tribut turcilor.)
Ar face niște catedrale cât Casa Poporului!
Și cam atât!

Singapore arată frumos.
Mi-a plăcut în mod deosebit.
Dar Lee Kuan Yew a fost un Vlad Țepeș modern, criticat sistematic de marile democrații.
Când închisorile au devenit neîncăpătoare, n-a grațiat pe nimeni.
A cerut rejudecarea unor procese și a executat mii de deținuți.
Politica lui Lee este inacceptabilă într-un stat din UE.
Încercați-o Dv. în Republica Moldova!
9
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 septembrie 2018:
Confirm că utilizatorul Agamemnon a solicitat corectarea greșelilor sale.
10
Iurie Osoianu [autorul] a spus pe 6 septembrie 2018:
E mai prost cine se ia cu prostul, spune un proverb romanesc. Se refera la mine, " mojicul literar,
tăvălit prin istorie".
Si ma vad obligat de a pune capat acestui dialog a surdului cu orbul,
real si virtual.
Sa ne auzim de bine!!!
11
Agamemnon [din public] a spus pe 6 septembrie 2018:
Înainte de a pune capăt dialogului,
corectați-vă ultimul comentariu!

Corect în limba noastră comună
se scrie "dialog AL surdului cu orbul"
Nu dialog a surdului.
Că nici surdul, nici dialogul
nu sunt de gen feminin!

Dialog a surdului
este un cras dezacord!
Ține de necunoașterea limbii.
Nu mai are treabă cu grafia latină!

A scrie, intenționat și disprețuitor,,
numele unor țări cu literă mică
(bulgaria, ungaria)
este evident un caz de mojicie literară.

Vă doare expresia?
Dar pe bulgari și unguri
nu credeți că-i doare?

În aceste țări locuiesc milioane de oameni!
Au dat și ele civilizației mondiale nume mari,
și nu puține!
Au și ele conștiință națională!

Nu le puteți pălmui așa, la grămadă,
din cauza frustrărilor Dv. istorice.

De fapt, cine vă credeți?

Sunteți liber să vă retrageți din discuție
și să vă căutați parteneri mai îngăduitori
cu necoapta Dv. ortografie.

Nu știți să purtați un dialog!
Dacă eu sunt de altă părere în ce privește
Istoria României,
(argumentându-mi riguros aserțiunile)
mă etichetați drept prost!

Asta v-a învățat
Moscova imperială
despre schimbul de opinii!

O să ne mai auzim.
Poate chiar de bine.

Pentru că eu rămân aici,
pe metereze.
12
Thaora [din public] a spus pe 12 septembrie 2018:
Domnule Osoianu, prin "poporul meu" vă referiți la conaționalii dumneavoastră din Basarabia? Nu vi se pare paradoxal și discriminatoriu acest segment de "popor"? Căci, de fapt, poporul dumneavoastră (sugerat de dumneavoastră înșivă) este poporul supranumit "Mamă"! Adică, poporul român din România, nu din (draga!) Basarabia!!

Ce vreți să spuneți prin versurile:
"când oare răul dintre noi și Mamă
va deveni pârâu interior?!"

Răul (de fapt "râul"), adică Prutul, frumosul Prut, care e unul din cele mai mari râuri ale României (aproape 1000km) să devină un biet pârâu? Eu nu sunt de acord! Căci, îmi permit să parafrazez pe Virgil Carianopol: Dacă Dunăre n-aveam, Prutul, Dunăre-l făceam!
13
Agamemnon [din public] a spus pe 13 septembrie 2018:
Domnule Thaora,

În ciuda unor mici stângăcii
ortografice și prozodice,
versurile sunt calde și sincere.

Mesajul lor este înălțător.
Unirea
este visul curat al Poetului

Țineți cont de condițiile vitrege
în care Poetul
a deprins grafia și ortografia noastră,
dar și de particularitățile
limbii române moldovenești.

Disputele mele aprige cu autorul
nu au vizat latura poetică
(pe care am salutat-o, onest, de fiecare dată),
ci anumite interpretări ale istoriei naționale.
14
Thaora [din public] a spus pe 15 septembrie 2018:
Domnule Agamemnon

În ciuda gestului politicos de a fi răspuns insignifiantei mele revolte, vă sugerez că, disputele dumneavoastră vor fi avut (asupra mea) efecul unei bizare osânde... Deci, va trebui să "țineți cont" că, un supliciu poate întoarce (uneori) și revendica chiar și timpul, ca să poate crea un simulacru! Sunt șase ani de-atunci! Între timp, dreptul meu la onestitate l-a reașezat pe poetul Osoianu (în inima mea), acolo unde îi este locul! Iar această poezie este, într-adevăr, genială, așa cum a fost votată!
Apropo: de ce mă numiți "domn?"!
15
Agamemnon [din public] a spus pe 15 septembrie 2018:
Thaora!

V-am abordat direct,
să fiu sigur că nu greșesc genul!

V-am numit "domn"
pentru că abordarea în comentarii
este de o agresivitate
tipic masculină.

Nu poți să ai încredere
în terminații.
Thaora,
Avicenna,
Agricola,
Savonarola!

Thaora
este un vin sardinian.

De bună calitate.

Supărarea mea față de dl. Osoianu
a plecat de la afirmația Domniei sale
că România nu s-a luptat pentru Basarabia,
așa cum finlandezii s-au luptat pentru sudul Kareliei.

Finlandezii s-au luptat degeaba!

În ciuda unor succese de moment,
(umflate de propaganda antibolșevică)
sovieticii i-au zdrobit,
Finlanda pierzând 10% din teritoriu
și 20% din potențialul industrial.

David l-a învins pe Goliat
o singură dată,
demonstrativ,
în Biblie.

Asta m-a deranjat.

România a intrat într-un devastator război,
cot la cot cu Hitler,
PENTRU BASARABIA!

Pentru Basarabia
800.000 de români
și-au dat viața.

N-am reușit reunificarea
și am plătit scump
implicarea noastră.

Dar noi, ca popor,
am făcut tot ce s-a putut!

Basarabia e azi stat independent,
spre deosebire de sudul Kareliei
care e acum teritoriu rusesc.

Asta a produs vitejia
și diplomația română,
spre deosebire de Talvisota,
în care finlandezii sperau să-l bată pe Stalin
cu sticle incendiare
(atunci s-au născut faimoasele cocktail-uri Molotov).

Pace și prietenie!
16
Thaora [din public] a spus pe 17 septembrie 2018:
Domnule Agamemnon

Agresivitatea mea este tipic masculină? Aiurea! Citiți mai cu atenție textele mele
și veți găsi unduiri ale vocii, tipic feminine! Am fost un pic nervoasă, atâta tot!
Dar dumneavoastră, char și acum șase ani (când evoluam cu nume real), mi-ați suspectat sexul!

Thaora e numele unui templu indian, nu numai "un vin sardinian"(sic)!

Revenind la citatul paginii, îndrăznesc să-mi exprim părerea că,
versurile țintesc (explicit și exclusiv) șovăiala și "nelupta" contemporană a românilor
de a realiza reunificarea și nicidecum istoria contrafactuală!
Sincer, vă admir (ca întotdeauna) discernământul intuitiv și argumetația concretă
în apărarea patriotismului național!
Dar cred că, mult mai favorabil și convingător ar fi fost (și sunt sigură că reușeați)
un expozeu propriu inoportunității unirii (ex. iminența politică)!

Iar domnului poet i-aș putea sugera (în loc de zâmbet), mai multe momente de entuziasm național,
realizate de statul român! Ex: Podul de flori de peste Prut, donație de carte românească pentru Basarabia, facilități ale studenților basarabeni în România etc.!

Ad meliorem!
17
Cockteil [din public] a spus pe 17 septembrie 2018:
L-aș întreba pe domnul poet, care acuză România, dar Basarabia ce a făcut pentru reunificare?
Basarabenii și acum sunt un popor dual. Când le merge bine, se dau cu românii, cand nu, tot rușilor le pupă mâna. Niciodată nu a fost un popor de sine stătător.
Pe deasupra, basarabenii se consideră MOLDOVENI, nicidecum ROMÂNI.
Așa deci, domnule poet, chiar și prin această poezie, în care criticați România, sunteți dual.
"cu un ochi la slănină, cu celălalt de unde vă vin vizele pentru plecarea în UE)

Vă asigur că dacă România nu ar fi fost o poartă câtre Europa, basarabenii nici acum nu s-ar sinchisi de România.

Domnule poet, câți soldați a pierdut Basarabia în lupta pentru unificare cu ȚARA MAMA ROMÂNIA?

Să nu uitați, România a oferitdiferite posibilități, mai ales în sistemul de învățământ, pentru stundeților basarabeni. Studenți care instigă pe alții la nemulțumiri și protes ceea ce rușii niciodată nu le-ar fi permis. Cândva iubeam tare mult acest popor "asuprit", însă am constatat că le place să pozeze în victimă pentru europeni, iar de cei din șară nici nu vor să audă.
Ei nu vor să se unească cu România, vor doar ca să profite după urma românilor. Am întâlnit mulți moldoveni spunând: " noi suntem moldoveni, nu români proști!"

Basarabenii s-au vrut un stat individual, când le-or fi mai greu, tot către Rusia se vor îndrepta, pentru că mentalitatea lor este bolșevică. Ex. chiar poezia distinsului poet.

Dixit: "Capitalele le voi scri cu majuscula ca nume proprii numai dupa Reunire!!!"

Din acest motiv, v-aș interzice publicarea în revistele din România.
Nu puteți forța REUNIREA - cât din partea Moldovei nu se mișcă nimic, de parcă existența unei capitale depinde doar de REUNIRE

De ce, moldovenii, vă afirmați în România și nu în Rusia ? Aduceți o jignire întregului popor. Vom ajunge să fim desființați ca națiune, dacă nu se va produce Reunirea, dar eu vă întreb: Cu ce v-ar ajuta REUNIREA după atâta timp? Ca popor sunteți pe picioarele voastre, iar voi niciodată nu veți accepta să vă schimbați mentalitatea? La ce vă folosește REUNIREA ?

Sa vina un moldovean, sa acuze si sa jigneasca un popor, este de-a dreptul scandalos. Nu este de ajuns ca se afirma in Romania, dar mai vrea ca noi sa-i aplaudam micile lucrari prin care untem jigniti, ne critica si ne acuza.

Dixit. dl. poet. "Dar tin sa adaug ca problemele cu care se confrunta azi Romania
printre altele au ca cauza si sovairea si lasitatea clasei sale politice
in rezovarea problemei teritoriilor rapite.

Sa va fie rusine, domnule poet. Cine s-ar fi lipit de Basarabia, cand nici voi nu stiti cui apartineti. Habar nu aveti de originea voastra.Sunteti cand cu rusii, cand cu romanii, dupa cum bate vantul.
Si daca va uniti cu Romania, veti fi atat de intelepti incat sa adoptati comportamentul nemtilor din DDR ?
Ei nu si-au luat-o in cap, au recunoscut ca din multe puncte de vedere sunt inferiori celor di Germania Federala si au avut interes sa invete. Fiti sigur, daca cei din DDR se ridicau cu pretentii, pana la ora actuala s-ar fi ridicat inca 5 ziduri.
Daca luati Unirea ca Implinirea unui act istoric, da sunt de acord, altfe lnu ii vad rostul dupa atatia ani. Fiecare cu ale lor... Cand vă va fi este mai greu, guvernul de la Chsinau ne baga rusii pe gat. ( ca doar nu vor renunta basarabenii la fotoliile de la Chisinau)
Daca doriti sa va alipiti la Tara Mama, trebuie sa renuntati in exclusivitate la conducerea de la Chisinau, acceptand sa fiti condusi de Guvernul Romaniei. (nemtii asa au facut, daca tot i-ati dat exemplu, nu au venit cu pretentii peste cei din G.F.)
18
Agamemnon [din public] a spus pe 17 septembrie 2018:
Doamnă,

Despre inoportunitatea Unirii,
în contextul actual european,
am tot scris.

Întâmplător
mă pricep puțin la politică externă.

După ce România a semnat
tratatul de bună vecinătate cu Republica Moldova
(condiție necesară pentru aderarea la UE)
problema a fost diplomatic tranșată.
Am recunoscut oficial că frontiera e pe Prut,
iar eventuala ei schimbare se poate face numai prin război!

Orice demers diplomatic de unificare ne descalifică,
se poate lăsa cu excluderea din UE.
Fac abstracție de faptul că,
la un eventual referendum,
unificarea nu va avea câștig de cauză
în România, nici în Moldova.

Mă simt nevoit să repet.
În momentul în care noi vom cere oficial unirea cu Moldova,
Ungaria va avea toate motivele să ceară Ardealul,
măcar cel de Nord,
invocând aceleași argumente istorice, etnice, lingvistice.

UE și Marile Puteri ne vor da dureros peste degete,
așa cum i-au plesnit pe catalani.
Schimbarea frontierelor României
ar atrage după sine
schimbări de frontiere în mai toată Europa.

S-ar redeschide astfel cutia Pandorei,
cu urmări incalculabile.

Reținerea mea în problema reunificării
mai are o cauză.
Statele naționale unitare, centralizate
se administrează greu.

Vedem cu toții
ce eficient și elegant se mișcă
statele federale,
ca SUA, Elveția, Germania, UK,
sau statele mici, gen Islanda, Irlanda, Luxemburg etc.

Puterea centralizată a fost un vis al secolului trecut,
dus la apogeul propagandistic de comuniști.

Îmi vorbiți de refacerea României Mari,
când vedem cu toții
că România Mijlocie
se chinuie neputincioasă,
incapabilă să se guverneze echitabil.

Dacă politicianismul Miticilor de Olt și Teleorman
și cuconetul de la Videle
(bătut în cuie, democratic, și de neclintit)
vor continua această farsă sordidă,
zonele occidentale ale României
(Banatul, Ardealul)
cu pondere însemnată la bugetul național
(peste județele valahe și moldave)
vor începe lupta pentru autonomie,
poate chiar pentru desprindere.

E doar o chestiune de timp

Vă reamintesc că din motive similare
s-a dezmembrat și Iugoslavia.

Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Titulescu:
spiritualizarea frontierelor!
Asta trebuie să facem cu Republica Moldova.

Și să pledăm pentru aderarea ei la UE.
Păstrând o relație normală, și noi și ei,
cu Rusia, care este o mare putere militară,
o piață uriașă și o economie în creștere.

Să ne batem pentru drepturile românilor din Bucovina ucraineană
cel puțin cu aceeași determinare cu care ungurii se bat
pentru minoritatea maghiară din România.

Îmi pare rău.
Dar poezia e poezie.
Iar politica, politică.
19
Agamemnon [din public] a spus pe 20 septembrie 2018:
Cockteil,

Unitatea de limbă
este departe de a certifica
unitatea unui popor.

Cu excepția Braziliei,
toată America Latină
vorbește spaniola.

Din Maroc pînă în Irak
până în Irak
se vorbește araba.

Sunt acolo zeci de popoare
diferite,
chiar dacă folosesc
o limbă comună.

Oricât ne-am face
că nu vedem,
moldovenii, valahii
și transilvănenii
au trăsături specifice,
care îi caracterizează.

E ușor să dai mână cu mână,
în entuziasmul unei Uniri teoretice.
Dar greu de pus în operă,
într-o economie și administrație comună.

Viitorul logic
ar fi
o Românie Federală,
membră a Uniunii Europene.
RFR - Republica Federală Română,
sau SUR - Statele Unite ale Romaniei.

Alcătuite din cel puțin patru entități
autonome:
Valahia, Banatul, Ardealul și Moldova.

Moldova istorică,
adică cea cuprinsă între
Carpați, Nistru și Milcov!

Așa ceva a realizat, efemer
și Mihai Vodă Viteazul.

Când ne vor trece nostalgiile comuniste
și visurile de mărire
și unitate națională
vom înțelege că e singura soluție.

Dar,
în contextul european
actual și imediat următor,
planul nu va fi fezabil.

Vom continua
să ne jucăm de-a unitatea națională,
în vreme ce forțele centrifuge
vor spori,
iar dezmembrarea va deveni iminentă.

Țara e prea mare
pentru niște guverne atât de mici.
20
Agamemnon [din public] a spus pe 21 septembrie 2018:
A înlocui
talmeș-balmeșul
de la Chișinău
cu haosul de la București
nu ajută Republica Moldova,
nici România.

Impotența Tatălui Pavel Filip
e comparabilă cu neputința
Mamei Viorica Dăncilă.

Cu ăștia doi
e greu să întemeiezi
o familie tradițională.
21
Thaora [din public] a spus pe 23 septembrie 2018:
"Statele Unite ale României"! Ha-ha! Măi, să fie! Chelului, tichie de mărgăritar îi lipsește! Păi, 238.397 km² e, într-adevăr, comparabil cu aproape 10.000.000 km²! Sir Agamemnon, îl însurarăți pe prim-ministrul Republicii Moldova cu dona Viorica de Roșiori? Tulai, Doamne! Se vede treaba că e rost de nâșit! Sincer, nu mi-ar conveni că acu' sunt la doi pași de capitală ... Dar poate atunci, poetulului expres de pe pagina-"gazdă" a acestei interminabile citatepedoconferințe, i se va fi împlinit, în sfârșit, marea dorință de reunificare și va onora cu majusculă, orașul number one al României ... Q.E.D.!
22
Iurie Osoianu [autorul] a spus pe 23 septembrie 2018:
...au haz compatriotii mei nu saga
ba lectii de istorie-mi citesc
ba ma alinta ca-mi lipseste-o doaga
si tehnic nu stiu graiul romanesc

ba alb, ba negru, ba balae lae
ba doi premieri uniti- casatoriti
ba moldovenii merita bataie
ca nu-s romani ci niste trogloditi

din ziduri si din bliocuri destramate
ca din tantari, ridica armasari
zambind fatis ma scuipa pe la spate
si rad de vis cu Romanii si Mari

eu nu vorbesc de stat, vorbesc de Tara
de natiune, de popor vorbesc
vorbesc de existenta milenara
de glie, de pamintul stramosesc

incerc sa strig de munte si de mare
de Dunare, de codru, de Bujeac
de patrimoniu, de tezaur, de suflare
de inima si sange jeto-dac

de viitor incerc sa scriu, despre elita
ca la germani, francegi, elvetieni,
incerc sa strig cu pana ostenita
ca sunt roman nascut din moldoveni

dar..., da ma rog, mi se imputa
ca sunt necarturar si sovinist
m-ar interzice chiar o rata muta
dac-ar putea, in stilul ceausist

si undeva pe la Aiud, in puscarie
m-ar infunda sa tac, sa nu mai scriu
dar uite, am tacut o vesnicie
acu vorbesc. In limba mea. Si viu...
23
Agamemnon [din public] a spus pe 23 septembrie 2018:
Dragă Thaora,

Dacă ți-ai tras nume
de templu indian,
ar trebui să fii ceva mai sobră.

SUA are zece milioane kmp,
dar numără cincizeci de state.
Multe dintre ele sunt mai mici
decât provinciile istorice ale României.

Și landurile germane sunt comparabile.
Irlanda de Nord, Țara Galilor sau Scoția
sunt mai mici decât Moldova Reîntregită.
Ca să nu mai vorbim
de amărâtele de cantoane din Federația Elvețiană.

Dacă nu-ți place termenul de State Unite
(marcă înregistrată yanckes!),
putem să le spunem Principate Unite.
Că denumirea aceasta a mai fost.

E clar că plăcinta românească
e prea mare pentru o comandă unică,
interpretată de niște aventurieri
de Teleorman,
și cuconetul lor!

Ține minte, Thaora!
Dacă România nu se va federaliza,
și conducătorii sudiști vor continua
să pape încasările bugetare ale regiunilor vestice
(incomparabil mai consistente)
pentru a cumpăra voturile celor mulți și sărmani,
Ardealul și Banatul vor face tot posibilul să se desprindă
din acest ghiveci multicolor!

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook