Ecoul verii în suflet

Ca un copil râzgâiat
plânge timpul înscăiat
căci vara în avans e de pripas,
oprindu-se pentru un meritat popas.
Dar ea se va întoarce,
de mână o voi prinde,
firul vieţii împreună îl vom toarce
până la fine parcursul vom cuprinde.
Dar până atunci, cu vara trecutului rămân august,
niciodată uitată, nicand fără gust,
ca-n cântecul "aroma gheţii fierte"
las inima să-mi cânte mezzo-forte.
Străzi goale, voci îndepărtate, mâini încrucişate,
gustul sărutului de complicitate,
rezolvarea cuvintelor încrucişate
în singurătatea după-amiezelor înnorate,
ascultând ecoul amintirilor plecate...
Bătrâni singuri, uitaţi, observând de departe
marea ce le vorbeşte cu patos de stele căzătoare,
de nopţi cu ţânţari şi cântec de greieri,
de scufundări şi libertate, muzică şi cine cu prieteni,
de serile-ncărcate de emoţiile focurilor de tabără
şi-mbătătorul miros de ambră.
Amintirile unei veri ce se termină deja aleargă,
de-a lungul plajelor vieţii fac alianţe,
cu repeziciune se răsucesc ca speranţe,
pe o peliculică sub ceru-nstelat viaţa se proiectează.
Repun valiza precum chitara uitată pe valul de mare,
vara-i în aşteptare, speranţa lasă mereu aceeaşi savoare.
Schimbăm scenarii care de fapt aceleaşi sunt mereu
doar noi decidem culoarea înveşmântată în pereu
ascultând ecoul anotimpurilor precum foşnetul de alizeu.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!