Înfiorări

Vara mea frumoasă sta să-mi plece tristă,
Furişând sub frunze trei petale mov
Ca la leturghii, tânăra măicuţă,
Dezlipindu-şi greu ochii din ceaslov.

Vara mea frumoasă îmi plângea pe scară,
Asfinţea urcând trepte către cer,
Ca o profeţie ce dispare-n seară,
Rânduită-n ceaţa muntelui Tabor.

Mă crezusem munte! O crezusem... vară,
Mi-nmuiase piatra cu trei levănţici;
Movul ei frenetic, răsucit brăţară,
Dispărea-ntristând floarea de arnici.

Şi-am rămas doar stânca de lângă cetate,
Isihasta mov trei zări s-a făcut,
Voi domni sub ochiul de lumină-n noapte
Până piatra-mi neagră de la început,
Hrisolit, safire, ambre luminoase
Va sădi-mprejurul zidurilor mute,
Ce îşi vor deschide braţele trunchioase
Spre singurătatea-mi, singura virtute.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!