Magnolia în care așez visurile
Când am plantat magnolia în curte,
Cerul se apleca mirosul să-i sărute
Și iriși se roteau în palma mea
Ca o cămașă înflorită dintr-o stea.
Lângă magnolia înaltă și bogată
Am repetat o moarte vinovată,
Și dintr-odată în apus m-am risipit
Cu lumea de cuvinte ajunsă la zenit,
De parcă viile de grauri părăsite
Ar fi cuvinte vii și răstignite.
În dimineți mi-am potrivit prescura
Să pot cu mierea limbii a-mi atinge gura,
Iar pragul casei în umbră de magnolii
A devenit altarul cu îngerii, frivolii!
De-acuma lumea, fremătând ca un arțar,
Va fi amvon, postire și altar,
Așa m-am pus să făuresc la visuri
Și în magnolie să le așez, surâsuri,
Îndumnezeite de al gliei glas
Sau de al meu prea omenesc popas!
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre înălțime
- poezii despre îngeri
- poezii despre viticultură
- poezii despre vinovăție
- poezii despre sărut
- poezii despre moarte
- poezii despre miere
- poezii despre gură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.