În mine, poezia

Vântul şi-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.

Şi se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăşte şi în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-aşază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn şi îmi este de ajuns.

Nu-l atinge vreo stihie, hiberenează fără grijă
Şi va încolţi când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonţul, doar de nu-l răneşte-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea şi îngheţul şi-oi pieri.

Tu să fugi, când simţi că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ţi iei versurile toate, şi nici titlul să nu-l uiţi
Şi te-ndreaptă cu paşi repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ţi cânt, tu să m-asculţi!

Poezia mea nebună, scrisă-n nopţile de veghe,
Să înmiresmezi pădurea şi câmpiile cu maci!
Îmbrăcată fără voie, în a morţii lungă zeghe
Te voi recita pe cruce, ca în veci să nu mai taci.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!