Raiul florilor
Nu plânge, macule, nu eu te-am rupt!
A fost un vânt atât de rău aseară
încât toți norii i-a gonit, și iară
va trebui, cu seceta, să lupt.
Și mi-e atât de greu să car din vale
găleata plină până la grădină,
apoi să ud, tulpină cu tulpină,
atâtea flori cu ruga în petale.
Dar nu pot să le las: când mor, mă doare
mai rău decât tot corpul când le ud,
căci mie-mi este dragă fiecare.
Tu suferi, iar suspinul ți-l aud
Nu-ți fie frică! Pentru orice floare
acolo, sus, e-un Rai al ei... când moare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre moarte
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre plâns
- poezii despre nori
- poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.