Ruta şase

Oraşul mă apasă.
Inima-mi suferă, gâtul e înţepenit,
sunt exasperat. De aceea
am trântit uşa,
de aceea îţi spun în clipa asta:
în fiecare familie
există loc şi pentru un translator.
Hai, draga mea, să urcăm în maşină
şi să plecăm direct spre Cape,
acolo unde cocoşul cântă pe coama casei noastre,
vestind vreme frumoasă,
unde grădina ne aşteaptă
pentru a izbucni în floare.
Iar toate pasiunile care ne-au rămas –
în care mai pâlpâie vechile scântei,
asemeni unor teancuri de scrisori prăfuite
reînviind o viaţă trecută, a noastră –
şi care încă ne uimesc cu febra lor
pot fi-încărcate în spate,
laolaltă cu piramidele de bagaje
şi cu Celia, pisica noastră transcendentală,
stăpâna tuturor limbajelor,
incluzând pe al hottentoţilor şi pe al tăcerii.
Nu ne vom opri până-n zori,
iar dacă mă va ajunge somnul,
tu îmi vei cânta, ţinându-mă treaz,
în stilul tău curajos de Chicago,
melodia nostalgică a lui Ruth Etting,
" Iubeşte-mă sau lasă-mă-n pace,"
îngânând după fiecare refren.

Lumina-şi întinde ţesătura de satin spre răsărit,
peste Golful Buzzard.
Celia se răsuceşte-n aer
ca o focă dresată la circ,
nările-i lucesc, tremurând.
Adulmecă parfumul pătrunzător al aerului sărat.
Ultima călătorie – curând vom fi acasă!
Au trecut douăzeci de veri.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!