Femeia care cerne frunze
Aș da o galaxie întreagă pentru sărutul tău stângaci
îmi pari un tainic demon ce mă scoate din hău,
din hăul vieții mele cam devreme începută
Ți-aș pune gentil lumea la picioare,
de la răsărit la apus, și de la miazănoapte la sud
deși mi-e cumva să-ți murdăresc tălpile
Din rai aș fura pentru tine
pilde, minuni, daruri și ce-o mai fi pe-acolo
crezând că se asortează cu ochii tăi sclipitori,
nici o șansă...
Mii și mii de versuri ți-am scris, milioane poate
ți-am sculptat buzele cafenii cu imaginația, cu părerea
părul ți-am mângâiat pe cearșafurile iubirii,
ca în visul de la șase și ceva dimineața.
Mă-ntreb ce toamnă zace în palmele tale mici
fine ca pielea unui copil nenăscut
mie îmi plac toamnele bulevardelor,
sunt cuminți și frumoase
și știu mai bine decât orice om putința iubirii
nu te-aș vrea întrupată, dar simt cu toată nesimțirea
cum cerni frunze de sus într-un apus,
apus demult
îmi vine să te ucid ca un gladiator
să nu râzi dacă-ți spun
că-s înger depravat și nemuritor,
îmi ajungi așa cum ești,
vis până la sfârșitul sfârșitului.
Din Cu tine capăt glas - Roberto Kuzmanovic
poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre sfârșit
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.