Recviem pentru mare

Sunt anumite lucruri – precum păianjenul, năluca,
Impozitul, umbrela pentru trei persoane, guta sâcâitoare –
Pe care le urăsc, dar ceea ce urăsc din cale-afară
E un lucru căruia lumea-i dă numele de Mare.

Turnaţi apă sărată pe duşumea şi-o s-apară-o
Pată urâtă şi diformă; imaginaţi-vă oroarea
Aia de băltoacă lăbărţată până hăt departe,
Ei, chestia asta seamănă leit cu Marea.

Loviţi-vă câinele până-începe să urle de durere
(Pe unii îi distrează-aşa ceva, altora cruzime li se pare)
Şi-închipuiţi-vă că-l loviţi necontenit şi că javra urlă-încontinuu –
Ei, balamucul şi zarva asta ne-amintesc de Mare.

Am avut un vis cu mii de dădace-n şorţuleţe albe
În marş pe stradă – sau, cum pretind ele, la plimbare –
Având alături copii cu săbii de lemn şi mii de tobe;
Asta, de asemenea, m-a dus cu gândul tot la Mare.

Cine-a inventat săbiile pentru plozi,
Cine-a le-a cioplit şi scos la vedere dintr-un ciot?
N-ar putea face nimeni aşa ceva, desigur,
Sau doar un idiot care-îndrăgeşte Marea-, aşa socot.

Este romantic şi plăcut, fără-îndoială, să pluteşti cu barca
"Privind stelele" plin până la refuz "de gânduri visătoare ":
Dar dacă balansul pe valuri ţi-ar întoarce stomacul pe dos,
Ei, ţi-ar mai plăcea tot atât de mult frumoasa Mare?

Există-o insectă pe care oamenii-o evită
(De insistenţa ei cu greu şi-arar găseşti scăpare)
Unde-aceasta te-a deranjat mai mult, îţi aminteşti,
Dacă nu-n stufărişurile şi-n bărăcile de lângă Mare?

Dacă vă place ceaiul sărat, iar nu cu zahăr brun,
Şi-apreciaţi cafelele cu zaţ de sare,
Şi mirosul de peşte în ouăle prăjite,
Atunci petreceţi concediul fericiţi la Mare.

Iar dacă, savurând aceste delicatesuri,
Nu doriţi sub tălpi parchet uscat din fag – esenţă tare,
Ci-o cronică senzaţie de jilăveală rece,
Este recomandat să mergeţi, bineînţeles, la Mare.

Am câţiva prieteni care locuiesc pe ţărm
Şi îmi sunt dragi, dar, totuşi, mă-apasă o mirare
Şi când sunt cu ei mă-întreb mereu, contrariat,
Cum poate cineava să stea atâta timp la Mare?!

Ei mă invită la plimbare şi cum sunt plictisit
De căţărat pe munţi, accept cu bucurie şi-încântare,
Sperând că n-o să mă prăvălesc de pe nici un pisc
Acum când păşesc pe teren plat, la Mare.

Calc pe stâncile golaşe care se iţesc din valurile verzi
Şi-aud amicii râzând, căci pentru ei un fel de sărbătoare
De fiecare dată când alunec greoi şi cad în ochiurile de apă
Care-înconjoară băltoaca asta rece cu numele de Mare.

poezie clasică de Lewis Carroll, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!