Rugină

A mai ruginit o frunză
Din copacul curţii mele
Şi se-aşterne legănată
Pe-aceeaşi antică alee.

Mi-a ruginit sufletu-amar
De-atâtea nopţi de aşteptare
Şi zboară greu şi solitar
Prin codru ca o boare.

Au ruginit stele din cer
De veşnice plimbări,
Stinse-n zorii cenuşii,
Se topesc în mări.

Au ruginit cântări de vară
Din stejarii aţipiţi
Şi-acum în prag de seară,
Adorm norii obosiţi.

Au ruginit păduri întinse,
Când frunzele-au pălit
Şi iară verdele-au schimbat,
În straiul aurit.

Mi-au ruginit tainele vechi
Şi amintiri din viaţă,
A ruginit noaptea cu lună
Şi zorii reci de dimineaţă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Votează! | Copiază!