Pe Valea Cernei

Pe Valea Cernei, un apus de soare
se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
ce îşi transformă albul în culoare
împrumutată dintr-un câmp cu flori.

Pădurea înceteaz-orice mişcare
şi totul pare c-a încremenit,
petalele se strâng la câte-o floare,
chiar apa din izvor a adormit.

Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,
pe râu, se duc la vale vechi poveşti,
ce se aud aici dintotdeauna,
cu iorgovani şi feţe-mpărăteşti.

Pe malul apei, două siluete
se-apropie încet, cu paşi timizi,
şi nu-ncetează ochii să-şi desfete
cu frumuseţi de care sunt avizi.

Se-apropie cabana şi, -n surdină,
se-aude-o melodie... se opresc...
... un singur martor au: e luna plină.
Îmbrăţişaţi, dansează... se iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!