Basmul culegerii tuturor forilor din lume

Într-o sală de cetate
Cu ochii într-o batistă
Stătea o prinţesă prea tristă
Tatăl său se ducea spre moarte

Anunţând in lumea mare
Că fiica vea să si-o-nsoare
C-un prinţ cu osti si avere
De duşmani săi să se sperie

Căci poporul si-l iubeste
Si la poarta acum jeleşte
In timp ce printesei privirea-i mijejeşte
Cu toată sarea valurilor triste

In mări multe de batiste
Când cerului scrie acatiste
Poate s-o imbuna cumva
Si pe-mpărat în viată l-o lăsa

Să-si mai trăiască copilăria
Ce trăia punându-si pălăria
Hoinărind prin câmpii si păduri
Alinând răniţi fiare in codri

Ea, cu buclele cele aurii
De năstea lunii gelozii
Cu priviri calde solare
De-l mânia chiar pe soare

Când in zare ea-mi privea
Şi ploaia în secetă aducea
Curcubeie din nori răsărea
In furtuna cea mare şi grea

Ce pare acum impietrită
Cu genele de stalactită
Cu pleaoapa de banchiză
Şi inima intr-o valiză

Asteptând să-i vină sorocu
Căci părea c-o lăsa-se norocu
Auzind că dupa ea or să-i vie
Toţi lăstari de regală seminţie

Şi viata o să-i fie in colivie
Căci regate în lume le stie
Pe toate cu mintea lor cenuşie
De război şi plină de mânie

Ce nu iubesc păduri şi flori
Râuri şi ale curcubeului culori
Ce-i sunt averi nepreţuite
Nu aurul şi nestemate

Ce din sânul ei le scoate
Si le dă la vreun om sărac
Ce-i iesea priviri inainte
Uscată ca vrejul pe arac

Fiindcă-i sosise vremea
De nu a mai alerga pădurea
De a urca sus la lună culmea
De a numai-nsenina zarea

Ce acum avea gust ca sarea
Privită de la ei fereastră
Unde! Mirare intr-o seară
Se aşeză o pasare măiastră

Albatros cu cioc şi gheare
De harpie din stele sosită
Ce-i şopti cu voce celestă
De-i aduse prinţesei fericire

In a ei-ngheţată privire
Ce fugea acum neobosită
Să-i spună tatălui că acceptă
Să se însoare până moare

De cineva o putea in lume
Să-i-ndplinească o cerinţă
Foarte simplă cu putinţă
De avea inimă şi chibzuinţă

Nu mintea rece cenuşie
Ce să o inchidă in colivie
Unde ea ar muri îndată
Ca pasărea sălbatecă

Prinsă in laţ de coroană
Să cânte ca o zorzoană
Urechilor ce sunt in lume surde
Câmpii si păduri cele verde

Ce acum răsuna cu surle
Cu tobe şi adia flamuri
Prinţilor de prin lume veniti
De frumusetea ei uimiţi

Ce plecau cu a lor alai
Rupând floarea de pe plai
Căci printesa le spuse-se
Că va fi a celui ce culege

Toate florile din lume
Plină de rele şi cutume
Să-i facă cărare prinţesei
Până la cetatea de colivie...

Si umblară luni chiar ani
Si rupeau tot ce inflorea
Dar in urma lor alta inflorea
De multi-ncepură a nebunii

De atât umblet în codrii pe câmpii
Si-ncepură a fi copii
Resimtând iar a ei bucurii
Intorcându-i in lor ţări

Să le schimbe legi de zale
In vieţuiri mult mai simple
Si acestea toate datorită ei
Prinţesa curcubeului şi ploii

Ce acum auzea o doină
Nemaiauzita in lumea de moină
Cu vers albastru de zare
Cu ritm de briză de mare

De lăsa in urmă mirare
Căci era un om cu o floare
Trandafir alb ce lumina tare
De orbea si stele şi soare

El, nu prea înalt şi subţirel
Cu desagă de cuvinte
Imbracat in file de menestrel
Fără cuşmă şi-ncaltăminte

Ce mergea spre poartă inainte
Să bată la aceea cetate
Unde prinţesa cu priviri mirate
Fugi să mi-l întâmpine

Cu călăi mulţi după ea
Căci acela ce nu-i aducea
Toate florile din lume
Capul repede şi-l pierdea

Că asa era dorinta in hrisov
Scrisă de împărat pe moarte
Ce fu ingropat intr-un ostrov
Nu cu mult vreme m-ai-nainte

De a sosi el, alb si negru
Menestrel ce cânta cerul
Pasărea marea şi codru
Inmuindu-i si fetei sufletul

Ce nu putea trece dorinţei
Lăsa-tă de tată pedeapsă
Cel ce nu răspundea cerintei
Părând acum grea pentru prinţesă

Ce vedea cum se apropie el
Un trandafir c-un menestrel
Ce-i spuse la ureche uşurel
O şoaptă cu aură de cercel

De ea rămase împietrită
Ca o nestemată strălucită
Ce se topi in adiere de tei
Când el luă mâna ei

Si fugiră prin codrii si câmpii
Si domnesc si acum in pace
Caci nici moartea nu are ce le face
Pe undeva după stele şi nori

Iubire născută de-o şoaptă
Spusă de el un simplu menestrel:
"De vrei toate florile lumii
Cu mine trebuie să-mi vi

Căci cea care ţi-o place ţie
Poem o voi scrie pe hârtie
Si ea nu va muri ofilită
Si tu vei fii auzind-o în feerie

Cu parfumul inimii, fericită
Că o vesnicie ea floarea
In poemul meu există
Si aceea floare vei fi tu mereu
Draga mea"

Şi am încălecat pe inorog
Căci e timpul să iau din loc
Să mai culeg basme cereşti
Pentru tine cel ce vrei să le citeşti

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!