Pâine pe vatră

Se-adună-n suspin de-adio miresme,
La poarta inimii mi-a răsărit un dor,
De pâinea vârstelor din basme,
De struguri jinduind în oală vinişor.

Pe ulicioara sufletului meu
Azi a plouat cu lacrimi de răcoare
Că-n glasul timpului, puternic, glas de zeu,
S-a copt o azimă jelindu-şi grâu-n floare.

Cum urcă aburii în legănări fierbinţi,
Precum din a lui Abel jertfă grea!
Cum se trezeşte viaţa în părinţi
La fel ca primăvara-n rămurea!

Coc pâinea şi lanu-n ea cuprins,
Aromă de iertare vine din cărbuni,
Pe ea uşor s-a strecurat, prelins,
Fiorul unei raze din străbuni.

Îi vine chiar şi lunii să se-aşeze
Pe-obrazul de fecioară-al pâinii, rumenit,
De-atâta râvnă nici nu vrea să mai vegheze
Ci doar se varsă pe cuptorul aromit.

Un zgomot ce-a fugit din nou din vârste
E lanţul coborând din cer uşor, uşor,
În mine urcă-acele feţe triste
Ce-n veşnicie se topesc de-atâta dor.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!