Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!