Veșnică-i doar schimbarea
Suntem corăbii ispitite pe valurile vieții furioase,
Răsfățate cu dragoste de larg și cu-nsingurare,
Ale căror aripi învergate se prăbușesc fastidioase
Atunci când destinul dă comanda de-acostare.
Suntem granule de siliciu pe nisipuri mișcătoare,
Ce zâmbesc, în toiul nopții, când le-atinge luna;
Într-o clipă-și arată molcomirea lor strălucitoare
Și-apoi dispar în bezna veșniciei pentru totdeauna.
Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând
Într-un spațiu convențional, sub fiecare boare;
Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,
Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.
Când stelele crugului nu vor mai scăpăra
În ochii cu care-aprindeam cândva universul,
Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,
În această existență, mândria și interesul.
Când năzuințele nu mai au aripi și cer pentru zbor,
Rămâne-va sufletul din noi să-și descheie cămașa
Cu mâna altui adevăr absolut, constelat și izbăvitor
Pe care îngerii-l vor stimula din interior cu cravașa.
Fremătăm înspăimântați printre bucurii și dureri,
Căutând motive să ne prejmuim cu dorințe cărarea;
Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri,
Omniprezentă și veșnică, fiind doar schimbarea.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.