Ger

Tatăl meu. Descoperit târziu, de mine: fiul,
al lui, după o droaie de sancţiuni, sentinţe, decepţii.
K_aput. El,
pentru mine, atâta timp, doar
pretext. Nebuloasă
în versuri, cu urmări discutabile. Tătuca.
Poemele cu. Nu aşa.

Până când am avut evidenţa unei neglijenţe
nu ticăloase: nu faţă de el,
faţă de ceea ce se cerea spus. Nici chiar făţarnic,
n-aş zice,
poate doar prost orientat. Suspicios. Rău dresat.
Meschin.

Tata. Cu tubul lui de oxigen, atât de pur în sfârşit.
Luat cu mine în poezie
să nu mai fie atâta ger aici, unde încerc să mă folosesc,
într-un loc ticsit,
de puţin. Să-mi căptuşesc spaţiul ăsta luat în arendă
cu decât şi cu prin. Nu mă dau rănit, ar fi prea de tot. Nu e
printre tainele mele să ies basma curată, să mă,
cum ar veni, scot. Atât încerc,
să nu irosesc. Respiraţia. Ta. Tată.
Care ţi-e drămuită, acum, de o valvă şi-un manometru.

Ţi-o spune, în timp ce te scrie,
creaţia ta, destrămată sub baloţii ăştia de
milă sălcie.

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!