Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Calea

Te trezești în fiecare dimineață, și chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii și a ți se porni mintea, este pace și liniște. E acea moțăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis și realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potență incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greșelile sunt doar reușite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald și bine, ca în brațele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate și vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naștere din acea stare? Să luăm decizii și să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Știm amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, și căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezește la viață, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorință. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulțumire, o încordare ce ne menține într-un antrenament continuu, dar care în loc de mușchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniștea și neîncrederea în propriile forțe.

Ne ridicăm din pat, și înainte de a ne așeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulțime de obiective, principale și secundare, oameni de întâlnit și lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezește la viață. Din acel punct, deși fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obișnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică și dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e așa ușoară, ne uităm în jur și aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărți întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucțiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înțelegi nimic din toate astea și sincer, nu te pot învinovăți. Ce te-nfioară însă și mai tare, este că îți dai seama că poți trăi așa o viață-ntreagă - mulți din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toți sunt prea ocupați să își rezolve propria dilemă. Aceeași dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simțul acela al siguranței dincolo de siguranță, al zborului neîntrerupt, al dansului în care știi deja muzica și pașii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viața, dacă nu poți cânta chiar dacă nu ai voce?

Îți cauți calea, și e frustrant pentru o vreme. Devine cu atât mai dificil cu cât acel zumzet neîntrerupt, care pălăvrăgește constant despre câte ai de făcut, îți stă de atâta vreme alături, încât ai ajuns să îl consideri o parte din tine. Simți că în această căutare nu te poți încrede decât în tine, iar când te încrezi în altcineva, o faci tot pentru că tu ai acceptat acea persoană și acele cuvinte pentru a-ți fi lumină. Nu mă asculta pe mine, nu sunt aici să te învăț nimic - oricât de mult mi-aș dori, nu ți-aș putea oferi nimic din ce nu ai deja. Tot ce pot face e să mă bucur alături de tine, să sufăr alături de tine, să te țin de mână în timp ce trecem împreună prin tunelul întunecat și rece al propriei suferințe.

Lumina soarelui nu apare decât atunci când tunelul se sfârșește, până atunci trăiește orbește. Însă nu viteza te ajută aici, ci repausul; nu dorința din a ieși, de a scăpa, ci renunțarea la a mai încerca. Atât timp cât vei căuta concluzia celor ce te-nconjoară, vei rata toată această frumusețe, privită de pe fereastra unui tren fără destinație - un tren ce se poate opri, dar asta doar ca să pornească din nou la drum cu și mai mult avânt.

Sari nebunește în acest tren al lipsei de identitate și fii în sfârșit tu, cel dincolo de nume și de țel. Fă asta și-ți promit că vei regăsi, fară să vrei sau să știi, lumina soarelui. Abia atunci poate începe cu adevărat călătoria vieții tale - cea la care ai visat în tot acest timp; cea care-ți va potoli setea de întregire și-ți va aprinde artificii în privire.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Alexandru Pop. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook