În sfârşit, am înţeles...

Am înţeles, în sfârşit, de ce mămica
Nu mă lua la mormânt la bunica,
Imaginea ce astăzi să o văd mi-a fost dat
M-a-ntristat profund şi sufletul mi l-a marcat.

Măicuţa mea îşi plângea mama cu lacrimi amare
Mângâia poza bunicii şi se uita la ea ca la soare,
Strângea cu braţele-i firave o cruce din piatră rece
Ridicând câte-o rugă pentru cea care nu trebuia să plece.

Degetele-i intrau în ţărână smulgând buruianul uscat
Şi-apoi cu flori multicolore mormântul l-a împrospătat,
Fumul candelelor în rotocoale se înalţa spre cer
În liniştea apăsătoare a acelui loc trist şi auster.

Doamne, nu vreau ca pruncii mei să-şi cunoască bunica din poze sau din poveşti
Îmi doresc ca mulţi ani de acum înainte de prezenţa mamei să mă fericeşti,
Te rog, Dumnezeule Mare, ţine-o pe măicuţa mea frumoasă şi dragă sănătoasă
Nu vreau să sărut o cruce, ci pe cea mai iubită persoană când ajung acasă.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!