Renunţare...

Iar m-apucă năbădăii,
la cotitură te-aştept,
tu să fii ciuca bătăii
că n-ai ţinut drumul drept.
Mă retrag, nu-i de mirare,
nu mă certa, că leşin,
la gâlceavă ai valoare
plătită cu bani peşin.
Te-am iubit aşa-ntr-o doară,
crezând că m-oi cuceri,
dar nu era prima oară
când îţi vindeai lujerii.
Trebuia să am răbdare,
nu era bine să-ncerc,
m-am grăbit şi-n renunţare
am ieşit din al tău cerc.
Nici nu mă mai uit în urmă,
piară-ţi necazu-ntr-o zi,
nu fac parte dintr-o turmă
pe care-o poţi îmblânzi.
Cărarea vieţii e largă,
iar tu caută-ţi un alt
şi învaţă-l ca să meargă
din înalt spre mai înalt.
Să vă înălţaţi din beznă
şi să vă fiţi de folos,
prăbuşirea e mai demnă
în cadru spectaculos.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!