Când primul pas...

O noapte ce plângea pe-un ţărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-şi printre stele fiii.

Şi eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esenţa humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.

Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se ruşinau toţi merii
Şi ai fi zis că tot norocul mi se

Adună-n braţele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Şi nu ştiam atunci că viaţa doare
Şi că iubirea ştie să şi ţipe.

Aveam doar mamă şi o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopţii;
O stea plângea încet deasupra noastră
Şi eu priveam, râzând, lacrima sorţii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!