Pulberi de gânduri
soarele a căzut și a plâns
ploaia a tăcut printre munți
doar cuvântul a rămas răstignit într-un gând
ieșind din mine m-am adăpostit într-o picătură de apă
rămasă în căușul unui cuvânt nerostit
nimeni nu m-a văzut
toți erau ocupați cu nefirescul cotidian
eu rătăceam căutând zadarnic un eu
eram o stâncă rătăcită în valuri
cu fiecare pas mă îndepărtam de mine
dincolo de noapte zăceau
niște puncte cardinale aruncate aiurea
munții iși spijineau umerii pe focuri de stele
căutând cu pașii un țărm
pe țărm rătăceau mioare tăcute
eu căutam bezmetic turnul luminii
acolo dormea timpul
în tăcerea incoloră a lumii
pășeam printre râpele joase
mă înțepam în spini
lăsând la fiecare colț o rugăciune
la final, mă întorc pășind printre secole frânte
din larg valuri vin
să spargă lumina în pulberi de gânduri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre munți
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
- poezii despre stânci
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.