O noapte

e o noapte prea aproape de casă!...
eu de lună îndestulat dau într-un tremur olfactiv
şi într-o indigestie de viaţă.
tăcerea plină de linişte îmi zgârie ochiul
învăţat cu obiceiul meu
ca prin veghea trupului tău
să privesc mărit lumea dincolo de mine
şi cele câteva odăi în estul gândului rămase.

admir dependenţa câinelui
de lătrat şi de lanţul fluid cu miros de calendar.
port papucii pe dos să derutez stelele
în fuga mea de a-mi duce huma
spre cerul covârşitor şi mofturos pipăitului cald.
replâng în foamea ochiului trist,
zbaterii mele îi pun aripi de pendul
şi las îngerii să mă privească
prin ocheane de amoruri roz
chiar de oglinzile îmi dezvăluie starea de freamăt
ele cu spatele la mine stând,
şi cu strigăte atârnate de albul prelung.

în ziduri nimic milos;folcloric iarăşi nimic.
doar o amorţire nefolositoare,
doar o întrunire şi despărţire de anotimpuri umblătoare.
iar mai la stânga de adevăr
o absenţă cu degete gri
îşi cată înfrângerile acolo chiar sub pleoapa ta
ori spre negrul curcubeu
care se insistă spre melancolia ce presoară
murmur intermediar de cer şi pământ
sau poate altceva prin eonii exfoliaţi mereu.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!