Lebede negre

În lacul argintiu, până mai ieri, pustiu,
Se-neacă, în dureri, visele părăsite...
Simţind că e nevoie de ele, 'ntr-un târziu,
Sosiră, fără glas, trei lebede-obosite...

Erau lebede negre, cernite de uitări,
Plecate să îşi cruţe-o singură-amintire,
Zburând, fără vreo ţintă, în lume, peste mări,
Făcură un popas pe-a lacului sclipire.

De linişte-ameţind, pluteau... ca o eşarfă,
Îndoliind durerea din lacul cel tăcut,
Pe muzică din cer, cântată de o harfă,
Ce răscolea IUBIREA păstrată din trecut.

Din ochii mărgelii picurau nestemate
Şi luminau adâncul - al viselor mormânt...
Adânc ce le şoptea că erau blestemate
Să cadă pe-ntuneric, din înalt pe pământ.

Privindu-se pe rând, ca-ntr-o oglindă mută,
Trei lebede zburau, lovind cu nepăsare
În visuri ce-au murit în lumea cea tăcută,
Luând pe-aripi IUBIRI, în asfinţit de Soare....

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!