Îmi rămâne amintirea, a iubire, să-mi miroasă...
Am pe frunte flori ''râpene'', care-mi înfloresc pe gene
Și albastrul ''mioritic'', decolteul mi-l îmbracă,
Lângă mine am ''camelii'', cântec roz de sânziene,
Și ce dacă vine ploaia și mi-s ochii triști, ce dacă!
''Șipot'' grațios și dulce izvorăște din Ileană
Și-mi pătrunde-adânc în suflet, ca o simfonie-albastră
Eu mă simt ca o zeiță, lacrimă nepământeană
Ce-nflorește fantomatic într-o părăsită glastră.
Cu o bucurie-''augustă'', un jian cu versu-n brațe
Mă îmbie să-mi las toamna în păduri să hiberneze,
Mă dor umerii de vară și las aripi să mă-nhațe
Și învăț să las poeme, din iubire să cineze.
Ce magie-mi umbă-n vene și cum curge poezia,
De pe buze fremătânde și cuvântul se răsfiră,
Ca un fluviu de lumină ce-mi hrănește sihăstria
Ca o notă-amețitoare, acompaniind o liră.
Timpul s-a oprit din mersu-i, în clepsidre marmorate
Frunza-i doar decorul verde, nemișcat în consternare
Eu implor îngenuncheată, doar un strop d-eternitate
Să fiu țărmul ce așteaptă-mbrățișarea de la mare.
Sunteți valurile-albastre, ce-mi mângâie glezna rece,
(Eu nu am știut că vara poate fi așa frumoasă)
Chiar de vine înserarea și minutul se petrece
Îmi rămâne amintirea, a iubire să-mi miroasă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- poezii despre flori
- poezii despre învățătură
- poezii despre verde
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.