Singuraticul bătrân
Trăia la margine de sat
bătrânul. Fără baba lui.
La cer băbuța a plecat,
El a rămas al nimănui.
Doar din cerșit trăia sărmanul.
Se rușina întinzând mâna.
Dar vroia să prindă anul,
să-i poarte babei săptămâna.
E amărât că lumea trece
fără să-l mai ia în seamă.
De lângă zidul negru, rece,
băbuța la cer îl cheamă.
Cu ochii pironiți la cer,
unde sufletul ajunge,
Trupul înghețat de ger,
nicio babă nu-l mai plânge.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre săptămâni
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre sat
- poezii despre rușine
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.