Vrajă?
Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniștea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?
Ce vrajă m-a adus la tine-n brațe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhațe
iubirea,-n ritual bolborosit?
Nici tu nu știi? Cum, ești la fel, vrăjită?
Nu tu ești vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate ști?
Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aș vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.
Vreau doar să știu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulțumi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ochi
- poezii despre mulțumire
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre existență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.