În vatra arsă a sufletului

m-am ridicat din cenuşa trupului către lumină
în cântecul morţilor
prin văile sufletului
şi am strigat...
s-au cutremurat munţii, a adâncă mirare
cine este nebunul ce tulbură anotimpurile
uneori mă ascundeam în tăcerea anilor pierduţi
să nu mă găsească răspunsurile
aveam ochii plini de întrebări
pe frunte duceam spinii cunoaşterii
rătăcit într-un cerc,
în vatra arsă a sufletului
căutam taina în dialoguri neconvenţionale cu strămoşii
sângele se năpustea haotic prin venele obturate
în ţipătul furtunii din mine
am strâns în palme cuvintele din gură
să nu tulbur tăcerea îngerilor
aşezaţi pe umerii sufletului
în văi pâraie, în ochi văpaie
colind din poartă în poartă
să-mi caut destinul şi chinul
purtând pe buze a mea soartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!