Vântul de dimineață
S-a ridicat din somnul ce-l trăise
pierdut în haosul din întuneric,
ascuns în temerile dintre vise
ce îl duceau pe drumul luciferic.
Cu ochii, în durere de lumină,
mijind, treptat, spre zări îndepărtate,
și-a amintit ce-nseamnă zi senină,
și zbor, și fugă de singurătate.
S-a ridicat și a privit, uimit,
cum aripile ce păreau distruse
se-ndreaptă și se scutură, grăbit,
de valuri de funingine depuse.
În roua dimineții le clătește,
adună,-a' florilor din jur, parfumuri,
se-nvârte sub lumina ce-o iubește
și își aduce-aminte, dintre drumuri,
doar unul, unde îi plăcea să zburde,
și unde, -odată, se simțea iubit,
trecând de munții de idei absurde,
căci e, din nou, un vânt de răsărit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre iubire
- poezii despre dimineață
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.