Ultimul spectacol

soarele era negru şi pătat
aşa l-a văzut un pictor chior
vizionar al clipelor furate
pe scenă, doi actori rataţi
de mulţimi aplaudaţi
pe sezlonguri rupte, trupuri dezbrăcate
pe mese murdare
sticle goale sau sparte
în jur, carne şi circ
pustiu în mine
s-a rupt o lacrimă şi a plâns
nu, nu ţip, nu înjur, doar vă conjur
opriţi-vă, oameni nebuni şi beţi...
totul e îmbrăcat în forme deformate, prost regizate
vorbim din gură în gură
mai mult din gură
cu amabilităţi de prost gust
speriat, mă ascund în tenebrele lumii
printre stele rătăcite şi vise ucise
în mersul alienat al unui tren deraiat
numit de unii, retoric, viaţă
ce viaţă... aici e beznă si tacere, lugubră tăcere
rătăcitor în lume
am lăsat în urmă
speranţele, visele si dorul
tristeti destramate
în agonice vremuri
ascult clipa cum plânge în marea singurătate
aici, în eterna şi fascinanta cetate
ce viaţă, pierdută, ratată, furată...
am deschis fereastra
şi am fugit, de teamă
pe caldarâmul pătat de sânge
un trup sfărâmat
la radio, ora 20-20
un comunicat... nişte şobolani
totul, un spectacol ratat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!