Totuşi iubesc

gânduri deraiate pe sub dungi de seară
tăceri agresate de crengi aproape de mine.
păsările mov din ochii tăi deja plecaseră
când păpădii îţi legănam încet să te aline.

bulgări de lumini azvârleam în emoţia ta
şi mă risipeam dezvelindu-mi spaţii sumare.
atingerea ţi-o aşteptam ce-n altă direcţie plutea
fără a şti gândurile-mi spălate în cafele amare.

dar mi-e teamă;lăuntricul mi-e sferă fără margini
şi nu ştiu unde amănuntul tău îl voi putea găsi,
ori dacă materiala ta fugă nu-mi va aduce păragini
din tangajele iubirilor trecute, gestului a părăsi.

de o vreme gândurile mi se sparg de ploaie
şi colţul oraşului e atât de trist şi răguşit
încât spre canale sentimentele curg zoaie
iar păsările de aripi s-au lepădat, le astupă voit.

imaginea ta o mai aştept pe fioru-mi puţin.
o, tu lăcomie nestăpânită ce înfuleci hazardul!
şi ce nesigur mi-e pasul acum prin ţipătul de crin
când aţipind, din coroană el îşi scapă fardul.

mor şi eu cu fiecare înserare a glasului tău...
cu fiecare margine de cuvânt urcat în poem,
cu dulcea lumină de ochi prin iubire ea călău
şi cu ţărâna ce sub pas cerşeşte gest de boem.

totuşi, iubesc stările mai aproape de chitare,
raidurile de fluturi prin grădini ce mai vor
ceva spaţii efervescente din revers de zare
patrulate de sunetele galeşe albastrului covor.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!