Poem

dedicat lui Irimia-Lucian David

Când un rinichi mi-ai oferit "speranţă de viaţă" mi-ai dat,
de-aceea ne-am şi înfrăţit, dar, elegant, te-am refuzat.
Ai fost sublim în rugăminţi de sănătate şi noroc,
cuvintele-ţi erau fierbinţi, dar nu puteam să îmi bat joc.
Că fiecare-şi duce soarta precum i-o fi în destin scris,
iar tu ai vrut să-mi deschizi Poarta şi să mergem în Paradis.
E greu că în zilele noastre puţini ca tine mai găseşti,
ca un Luceafăr printre astre tu vieţii mele străluceşti.
Mi-ai dat lumină şi speranţă, cu dor de viaţă-am renăscut,
recunoştinţa, cu prestanţă, venea de la necunoscut.
Nici nu te ştiu de unde eşti, poate-ai familie, copii,
şi-i încânţi seara cu poveşti despre un om ce nici nu-l ştii.
Că ţi-a plăcut tot ce-am postat pe Facebook: proză, poezii,
încât te-am impresionat şi frate-ai vrut ca să-mi devii.
Ai tot respectul meu şi stima, nemărginita preţuire,
recunoştinţa şi sublima întoarcere în Nemurire.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!