Cu tine sunt aşa departe de mine 2

încerc să-mi amintesc copilăria
rochia şi floarea preferată
cum mă încruntam când nu-mi conveneau
lumina / mersul norilor / stările de fapt
dacă DA-N I E-LA se auzea măcar puţin altfel
decât restul grămezilor de daniele şi cum
eram cuminte / cum mă revoltam
dacă gerul mirosea a viu / a necunoscut / a dimineaţa aceea
în care am simţit drumul îndepărtându-se

încerc să pun un cuvânt în dreptul
primei emoţii adevărate / îmi vin
roiuri albastre / triburi gălăgioase / gânduri bezmetice
cerul căzut dedesubtul pădurii / acolo
strâmtoarea din pântecele mamelor
eu-altcineva adăpându-mă lacom
din privirea de plastic a unei păpuşi speriate
[poate că atunci demult o duruse / poate...
mai mult pe mine...?!
cât de repede am dat pagina?!]

– exist! –

în muşcătura timpului
aerul cauciucat
eşarfa ca o funie amăgindu-mă că nu vrea decât
să fim intime... şi... aşa-şi-pe-dincolo...
o las să mă înfăşoare / să mă strângă / să mă posede...
până când tristeţea cuiva cât o lume
şterge distanţa de mine

‹! eşti detaliul inofensiv / şifonat pe margini / înghesuit spre inimă!›

un petic turquoise se risipeşte în oasele ierbii

sunt goală-goală!!... şi nu ştiu de ruşine!!!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!