Te finisez

Te conturez cu un cărbune,
Pe-o pânză albă de destin,
Când visele, nu pot a spune
Reversul timpului hain.

Te conturez... cu răsuflarea
Alunecînd... spre-acel abis
La ora când despică marea
Eternul univers... deschis

Te haşurez... nedefinită
Punând răbdare-ntre tăceri,
Tot aşteptând a-mi fi... iubită
Şi dintre toţi să mă preferi.

Te haşurez... c-o mângâiere
Răscolitoare şi plăpândă,
Cu un sărut de dulce miere,
Ce a uitat, să se ascundă.

Te finisez, abia-nspre seară
În altă formă... şi-n alt sens,
Găsit într-un mulaj de ceară
Şi în acest amurg... imens.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!