Voluptatea naivității
Naivitatea mea urcă până la cer
și este sublimul la îndemîna fiecăruia,
oricine poate să-și petreacă o vacanță
în sufletul meu și
la adăpostul pleoapelor mele...
Ce plăcut e să mă las dominat
de naivitatea-mi des gustată
de către cei care nu cunosc încă această
splendoare a ființei!
Cum m-aș consola eu de violența
acestei lumi, dacă n-aș fi naiv?
Cum mi-aș mai deschide eu privirile
spre oameni, dacă n-aș avea
voluptatea naivității
și, dacă voi nu mi-ați tălmăci,
în scopuri nobile,
infinitul naivității mele?
Naivitatea mea, dragii mei,
e un fel de preludiu la orgă,
natura ei fiind însăși inima mea...
Doamne, dacă naivitatea mea
ar avea margini,
cum, oare, m-aș mai amesteca
indisolubil cu viața,
cum mi-aș mai putea acoperi, Miss,
tristețea visului final?
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre naivitate
- poezii despre visare
- poezii despre violență
- poezii despre viață
- poezii despre vacanță
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre senzualitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.