Protest pentru o sărăcie demnă

sărăcie-n ţară a mai fost şi-n trecut
pribegii şi molime şi război
dar ca azi nicicând n-am avut
dezbinare şi-atâta ură-ntre noi

care pe care se suie părelnic
avuţii şi ranguri ţării să-i sugă
pământu-i ars trist jertfelnic
nici să-i înghită n-o să-i ajungă

se compară cu domni într-a istoriei nimb
pretind că fac lege, democraţia
impun sărăciei un curs de schimb
nemunca-i plătită şi onoare-i hoţia

n-au izbutit nici fanarioţii
nici alţi aprigi năvălitori
să ne facă simţi străini cu toţii
în ţara dacilor nemuritori

ne-au jefuit aurul, sare şi grâne
fii şi fecioare duse-n mormânt
de ne striga ţărâna:,, Stăpâne,
sunt a ta şi asta e sfânt''

azi portul şi graiul, năravuri şi vreri
sunt pervertite zicând că-i progres
ne e ruşine cu noi şi cu ieri
când balada şi doina şi-ntregul eres

ţineau firea de neam solidară
şi ne mândream c-avem un trecut
şi c-avem de la Domnul o ţară
că-n noi e puterea şi deloc n-am tăcut

când poruncă străină ne cerea grumazul
plecat, frica nicicând n-a învăţat
neamul, un Ştefan şi un Viteazul
Mihai ne erau eroi demn de urmat

azi urmăm îndemnuri oculte
putem să alegem democratic stăpânii
dar n-avem lege să-i obligăm să asculte
nevoia ţării, şi ne cred câinii

ce pot fi asmuţiţi între ei
să se sfâşie dacă vor, cu îndârjire.
Din valute străine ne-am făcut zei
şi-i dăm sângele viitor drept jertfire

ce destin va avea fiul, nepotul
ce moştenire lăsaţi, datorii?
dac-aţi năruit neamul cu totul
de cum se vor naşte vânduţi sunt de vii

să poţi tu, cel ce te crezi la putere
îmbuiba oglinda şi botu-ţi hulpav
nu-ţi pasă că neamul tău piere
definitiv, nu e deloc ceva grav

gravă-i mima-ţi când vorbeşti despre ţară
populist de paradă, filfizon şi ciocoi
gravă-i prostia celor ce te-nconjoară
şi te-aplaudă când scorneşti gloatei nevoi

gravă-i poziţia mâinii care ştia
şi putere ţinea cu râvnă munci
acum îndreptată altundeva
şi pusă ruşinos a cerşi

ciudat se răzbună istoria noastră
înainte venit-au şi robi ne-au luat
ne-au dus acolo, la ei acasă
dar nu-ntreg neamul, când vreodat?

azi din blestem şi neunire
pribegi, singuri ne punem slugi
aceloraşi neamuri, nu cu silire
noi le închinăm capul, cu rugi

să ne primească la muncă la ei
în urmă lăsându-ne pustie
glie şi suflet comun. Grei
ani... de-acum o să vie

sărăcie-n ţară a mai fost şi-n trecut
pribegii şi molime şi război
dar ca azi nicicând n-am avut
dezbinare şi atâta ură în noi

îi spuneţi criză acum sărăciei
dezmierdaţi foamei glasul
Ce-om mânca amară Românie
când uite, aproape-i ceasul

şi nici Criză n-o să mai ai pe masă
nici mofturi democratice, iluzii, năluci
nici fastul virtual – minciuna crasă
nici încotro cumva s-o apuci

vă chem cât încă este vreme –
că nu de bani e lipsă, vă spun cu iubire
e lipsă de morală, de îndemnuri demne
la muncă, la cinste şi la adevărată unire

să cerem puterii să ne spună
ce face cu banii şi legii adevărate cărui curs
îi dau şi cum vor un neam să-l supună -
să le facem noi astăzi aici un recurs

de-i sărăcie, fie, suntem frate cu ea
istoria ne ştie, noi am mai fost aşa
dar ori suntem cu toţii ori niciunul
sărac sunt eu, sărac şi stăpânul

au nu? doar eu să duc povara
tu-mbuibă-te şi fă-ţi de cap semeţ
dar să nu te miri deloc când ţara
sătulă de greu... ţi-l va cere ca preţ

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!