De vrei să mă cunoşti

De vrei să mă cunoşti
Cu tuş să mă împroşti..
Să mă scald în el nebun
E mercurul cel chiaun.

Ce nu mă lasă să si dorm
Nu-mi dă voie să torn,
Apă şi zoaie în blide
Să-mi ostoiesc hâde

Nevoi, aici de nisip!
Un lant uman de tertip
Ce uneori mă leagă
C-un vin într-o bodegă..

Să uit de nebunie
De beţia de poezie
Ce altii o fac erezie
Cu măsti ce râd mie...

Trezindu-mă mahmur
C-un condei prea marmur,
Si incep să scriu fresc
Ce e firesc, nefiresc.

Şi-n abis mă adâncesc
De călimară, drăcesc!
Si cuie tuş crud rănesc...
Palma... şi o hăituiesc.

Pe câmpuri de file
Printre hiene cuvinte
Serpi ce curg din minte
Muscând inimii petale

Ca intr-un joc de copil
Mă iubeste sau nu
Scuturând prea infantil
Din sânge delfini boutu

Ce eşuaează pe plaja
Clepisdrei unde sunt
Un fir de praf in vânt
Ce nu vrea a deranja

Floarea, lupul, pădurea
Căci e aici mirarea
Nu eu, viermele de lut
Cu scâncetul pietrei mut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!