Cafea cu nesaț
Se-alintă și se-nalță ceruri
în trupurile noastre două
să nu știu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă
În sânul nopții o beznă crește
și ora-și alăptează zațul
albă e clipa când își duce
cafeaua mea întreg nesațul
De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău și iarba crește
să nu știu dacă la amiază
un rând abia se mai zărește
Cuvintele îmi cer a spune
ceva din șuierul ce bate
din ce răsare și-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate
Un plop se clatină și zborul
întinde brațul lui mărunt
și-mprăștie până și norul
să nu știu dacă l-a durut
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Diana Adriana Matei. [Vezi și următoarele:
- poezii despre cafea
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre păr
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre cuvinte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.