Poate ultimul dar...
știu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
și-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respirații
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama și
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele pașilor și ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce așteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrănește trupurile celor mulți
și asta pentru o altă zi
poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre pâine
- poezii despre prezent
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.