Vai celui
în orașul ăsta umblă haotic
țanțoșe
lațuri, securi, gloanțe
rânjete, ocări, fățarnice amabilități
paradele doliului propriei morți
infinite sacoșe, adesea goale
târâie silnic contururi de oameni
le varsă puhoi în gurile de metrou
un fel de scurgere după o ploaie pestriță
torențială
cerul imediat mustește de rugi betege
întoarse spășite, neîmplinite
zei confecționați smulg cu forța ofranda
sângele copiilor încă neiviți
în aer, la un milimetru de țărână
acolo unde începe cu adevărat Cerul
se zvârcolește iubirea
confundată cu o biată secreție
vai celui care o calcă
vai celui care sfârșește într-o sacoșă
cu inima, cu ruga, cu puterile toate...
vai celui care-și smulge doliul acela și urlă
exist
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre doliu
- poezii despre sânge
- poezii despre ploaie
- poezii despre oraș
- poezii despre moarte
- poezii despre metrou
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gură
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.