Odă Lunii... sau poveste despre dulciuri, ca să ne simțim ca acasă
Nu vă pot ascunde, că eu sunt omul negru,
dar nu-i corect spus, că disprețuiesc totul.
Disprețul e-o formă de neînțelegere.
În răbdarea mea mă cam enerva... Luna!
Știu! O să-mi amintiți acțiunile umanitare
de ecologizare a Lunii!
Elevii de la Casa Pionierilor etc.,
s-au dus să curețe Luna de:
pet-uri, chiștoace, cutii de bere.
Însă numai pe fața noastră a Lunii!?
Oare pe cine ar trebui să omor,
ca să aflu,
de ce Luna are doar o față, de zeci și sute de ani?
Adică sunt om, am și eu niște nevoi,
voiam să scriu cu pișu niște manifeste
sau ceva apocrife despre zeul Cronos.
Vă rog respectați-mi dreptul la intimitate,
vreau s-o fac pe partea întunecată!
Se zvonește că Zeul cel Puturos,
a operat Luna de organele interne,
găsindu-și tainicul lăcaș, biroul!
Este mărturia mea clară,
izolat între două casete de bere
și cu spatele în colțul neputinței.
Noi... chiar trebuie să credem
în iaurturile probiotice bifidus, bifidus,
cu gusturi și culori pentru fiecare copil!?
Eu prefer magiun pe pâine
și citind povestea măgarului!
poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre umanitarism
- poezii despre pâine
- poezii despre negru
- poezii despre măgari
- poezii despre lactate
- poezii despre intimitate
- poezii despre elevi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.