Fericiţi în aparenţă

Mă simt tot mai fragil de la o vreme –
De parcă-aş fi victima unor anateme,
De parcă lumea asta în care trăim
Ar ţine din tot dinadinsul să ne prăbuşim!

Tineri, bătrâni... parcă toţi ar fi luat-o
În aceeaşi direcţie şi viaţa-ar fi uitat-o!
De parcă numai moarte-ar exista...
Şi nicidecum sufletul nu-l putem salva!

E tot mai evident că ne tragem în jos,
Unul pe celălalt în cel mai nemilos
Mod – ce ar fi putut să ne termine!
Nu-i de mirare că ne-au devenit străine –

Acele zile când nu se simţea în aer,
Ceea ce astăzi ne aduce-n suflet ger
Şi ne face să ne simţim de parcă
N-ar mai fi loc şi pentru noi în arcă!?

Parcă numai clipa de acum ar conta,
Cu tot ceea ce poa' să ne ofere ea!
Deşi, în realitate, oferă doar şanse –
Una din ele fiind şansa de a descoase

Tainele ăste-i vieţi cu tot ce reprezintă:
Să ştim care-i de fapt adevărata ţintă!
Înspre care ar trebui să ne-ndreptăm,
Să nu mai rătăcim şi nici să amânăm!

Dar din păcate, nu asta ne e acţiunea!
Altele ni-s priorităţile, negăm minunea!
Tot ce contează fiind numai plăcerea,
Acelor aparente "biruinţe", dulci ca mierea,

Dar care, la final, tot gust amar ne lasă,
Căci asta presupune-o fericire falsă:
Să te facă s-o iei p'un drum greşit,
Crezând că este drumul cel mai potrivit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (4 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Votează! | Copiază!