Unde-i, Doamne?
Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată țară
Lutu-n palme de bătrâni
și-l frânge.
Risipiți prin lume,
Don Quihoți
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toți,
Și-au uitat unde se află țara...
Iarna vieții ș-asmuți ogarii
În ogorul țării
și-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni și-atât de fără vlagă...
Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.
S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
și moartea
Râde bucuroasă palmele-și frecând.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre bucurie
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre stejari
- poezii despre plâns
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.