Ochii mi-s lacrimi de rouă
poporului meu român
Bună să ne fie inima
Mă-nchid adesea și sufăr în tăcere
Ochii mi-s lacrimi de rouă
Nu mai doresc nimic
Accept ce-mi e sortit.
Sunt singura femeie ce strigă lumina
Trag dupa mine un plug
Doresc să ar pământul roditor al țării
Dar locurile au fost vândute străinilor
Străini am devenit chiar noi în scumpa țară
Uitând să mai vorbim întâia limba
Străini suntem cu toți, prigoniți...
Suntem victimele unui regim?
Nu suntem decât marionete ale marilor puteri
S-au rupt și ațele și ultimele puteri ni s-au redus
Suntem chiar liniștea unui mormânt
Am amuțit cu toții la intrare,
Am obosit să schiem lumi murdare
Am obosit să ne mai ascultăm pe noi...
Dar și pe alții îi ignor
Am obosit...
Dar poate că lumina nu poate face selecție divină!
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre teatrul de păpuși
- poezii despre schi
- poezii despre rouă
- poezii despre ochi
- poezii despre inimă
- poezii despre femei
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.