Roata vieţii

I. Când se-nvârteşte Roata Vieţii
urcăm sau coborâm mereu;
când suntem Sus avem pretenţii
şi ne croim un nou traseu.
Când coborâm, c-aşa e rostul,
nedreptăţiţi, ne pare rău,
ne-nspăimântăm, exact ca prostul
ce râde de norocul său.
"Trecem" deştepţi şi cu pretenţii
Că locul ni-e acolo, Sus,
deasupra apei plutesc tonţii
cu capul sec şi gândul dus.
Când ajung jos văd adevărul
pe care-l ignorau de Sus,
imploră ajutor la... vărul,
dar... şansa vieţii lor s-a dus
şi nu-şi dau seama c-au... apus!

II. Aruncă-mă-n vâltoarea vieţii, nu te sfii şi nu mă proteja,
vreau să cunosc valoarea pieţii în care precupeţ mă simt deja!
Eu am intrat fără de vrere şi m-am trezit, fără să vreau, pizmaş
şi-am devenit, parcă, părere şi-n ochii lor un cinic pătimaş.
S-au cocoţat în fruntea trebii tot felul de canalii şi sperjuri;
aleşi de noi, naiv, imberbii, ne-au pricopsit lichele, secături!
Să tac când alţii mă înjură şi fac din mine preş sub talpa lor?
Să mă prefac, când văd că fură, batjocorind acest umil popor?
Când mie, pentru muncă dreaptă, mi-aruncă o ciosvârtă ca să tac,
să-i laud, să-i slăvesc se-aşteaptă sau, recunoscător, le fac colac?
Le fac colac de şase zile, de nouă, de sărindar, de-un... hău,
le duc şi apă, zece chile, dar să îi ştiu pe toţi duşi la bulău!
Mari la hoţii, mărunţi la minte, la zdup cu ei, ca neam de năpârstoci!
Ne-au păcălit cu jurăminte şi-aş vrea să scăpăm ţara de escroci.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!